Amintire ~ Dimitrie Anghel

…Dar printre-atîtea nopţi uitate în viaţa mea, ţin minte-o nopate
Căci sunt, se vede,-anume clipe pe care sufletul le-nsamnă…
Şi se făcea ca astăzi parcă pe vremea pîrgului de toamnă,
Cînd te urmează pretutindeni un miros vag de fructe coapte.

Pomătu-ntreg dormea de somnul acelor miluiţi de mană.
Iar sus pe ramuri, albe-neguri dormeau grămezi de somn învinse.
Ca nişte pasări uriaşe ce dorm cu aripele-ntinse,
Stînd gata ca să-şi ieie zborul la cea dintîi şoaptă duşmană.

La adăpostul lor noi singuri, ca-n vremea nopţilor albastre,
Venisem duşi unul spre altul de un prisos bogat de viaţă,
Dar gura mea de foc în umbră a-ntîmpinat gură de gheaţă,
Şi ale noastre vorbe parcă nu mai erau vorbele noastre.

Atunci un rod din nalt de ramuri, rupt ca de-o mînă nevăzută,
S-a prăvălit vuind cu zgomot, ş-a negurilor albe cete,
Din somn trezite deodată, ca nişte păsări speriete
Întins-au albele lor aripi şi s-au pierdut în noaptea mută.

(No Ratings Yet)

Loading...