Împărecheri ciudate de slove…o, cuvinte!
Ce farmec se deşteaptă cînd vă rosteşte gura…
De n-aţi fi fost voi oare, atunci cu ce veşminte
S-ar fi-mbrăcat pe lume şi dragostea şi ura?
Ce-ar fi făcut un suflet cu tot ce-adună-ntr-însul,
Şi oare braţul volnic, şi buza ce sărută,
Şi ochii, luminoşii, ce au cu dînşii plînsul,
Ar fi putut să spuie ce tace-o gură mută?
Cuvinte, juvaere…voi singurele-amante
Ce mi-aţi păstrat credinţă, din ce adînci nevoi
Aţi răsărit, ca-n urmă, ca nişte diamante,
Din val în val s-ajungeţi curate pîn la noi?
Subt bolta cărei peşteri aţi răsunat voi oare,
Ca după vremuri strînse, vers după vers, cu greu,
În ganga unei strofe pe veci nemuritoare,
Să răsunaţi prin gura şi harfa lui Orfeu?
Cuvinte, juvaere, ecouri depărtate
Al altor suferinţe şi bucurii – cuvinte,
Cu voi trăiesc trecutul şi clipa care bate,
Şi viaţa care-ncepe dincolo de morminte.