Îţi scriu, să ştii că toate-s aşa ca la plecare,
Că n-an clintit un lucru de două săptămîni, —
Pe masă o mănuşă, zvîrlită la-ntîmplare,
Păstrează încă forma frumoasei tale mîni.
Şi iată evantaiul şi mica ta oglindă,
— Oglinda, cea mai bună prieten-a femeiei,
Ea cere poate-atîtea secrete să surprindă
Cînd uşile-s supt paza neîndurat-a cheiei. —
Şi-afară de aceste, e-un miros blînd de floare
Ce rătăceşte, încă… sunt cei doi trandafiri,
Care-au murit pe-ncetul în apa din pahare,
Mărindu-mi întristarea cu două amintiri.
Aşa e-n casa noastră, iar cel ce ţi-le scrie
E-aşa hursuz şi jalnic, încît mă-ntreb de-s eu,
Sau am murit ş-acuma trăiesc iar, cine ştie,
Şi nu-s decît un paznic bătrîn într-un muzeu…