Ce zarvă e în lumea porumbilor în zori,
Şi câtă bucurie în jurul casei voastre:
Priveşte, vin păunii cu crestele albastre
Şi cozile învoalte ca un ghiveci de flori.
Şi-n urma lor, curate şi lucii ca zăpada,
Păşind pe cărăruia cu albe romăniţe,
Coboar-acum alaiul de mândre păuniţe,
Că de-atât alb, deodată s-a-nveselit ograda.
Şi s-a trezit măgarul zbierând duios la soare,
Vroind să spună parcă ce vede şi-nţelege;
Dar trist îşi pleacă fruntea ca Midas, vechiul rege,
Văzând albasta-i umbră culcată la picioare.
(Sămănătorul, 17 decembrie 1906,vol. „Fantazii”)