Sus, pe Argeş, pe la munţi,
Au rămas codrii cărunţi;
Jos, pe vale, prin zăvoi,
Se cobor turme de oi,
Iar un cuc cu pană sură
Şi-a spus numele din gură:
“Cu-cu!”
De prin garduri, de prin vii,
Cintezoii aurii
Zis-au din ciripitură
Unei tufe de răsură:
“Soro fă, deşteaptă-te
Şi spre soare-ndreaptă-te,
So-ro!”
Iar prin crânguri s-aud semne
Ghionoaia taie lemne,
Gaiţa, într-o gârneaţă,
Se proclamă cântăreaţă,
Iar din mreaja somnului
Ies gândacii Domnului
Ro-şii!…
Chiar şi hanul de la drum,
Iarna fără fir de fum,
Vara făr-de călători,
Toamna făr-de cântători,
S-a umplut de rândunele
Ce-au adus vara cu ele
Cal-dă.
Iar prin lanul răsărit
Merge vestea c-a sosit
Craiul dimineţelor,
Paznicul fâneţelor,
Şi-ar fi tras pe-un vârf de leasă
Jos la doamna preoteasă…
Cine-i?
(1890)