Boul ~ Duiliu Zamfirescu

De-a pururi trist, în mijlocul câmpiei,
Voinicul bou priveşte înainte,
Cu ochii mari, cu sufletul cuminte,
Ca un simbol antic al poeziei.
Şi parcă-ar vrea să spuie prin cuvinte
Că a rămas el paznicul moşiei,
Căci toţi s-au dus în lumea veciniciei,
Iar Laţiul e ţară de morminte.
Trec norii, trec, spre asfinţit de soare,
Înveşmântând senina lui tăcere
Într-un mister de umbre călătoare.
El pleacă trist să cate mângâiere
Urmând pe jos un lung şir de cucoare
Ce cântă-n zbor o notă de durere.

(No Ratings Yet)

Loading...