Farmec de noapte ~ Dimitrie Anghel

În pragul scărilor rămas-am şi nu-mi mai recunosc grădina.
E noapte,-o noapte viorie, de parc-ar fi trecut lumina
Prin ochii cei mai duşi de visuri, prin inima cea mai blajină,
E-o dulce noapte alungată dintr-un serai, de vreo cadînă.

Un pas nu îndrăznesc, de teamă să nu rump farmecul uimirii,
Se frînge umbra-nduioşată pe-alocuri unde trandafirii
S-aprind prin crengi; iar nalba toată şi micşunelele-bătute
Par lacrimi mari de nestimată pe-un tort de catifea cusute.

Şi blînd s-abate-un vînt, trezit e umbrarul tot şi-n dulce larmă
Se clatină crengile, iar umbra se clatină şi ea, se farmă,
Şi-n luminiş de drum scăpată, pe unde aiurit s-abate
Nu mai cunoşti de-s flori de umbră sau dacă-s flori adevărate.

Mi-i dor, o, noapte fermecată, de nu ştiu ce mi-i dor.. pe-aproape
Parc-au trecut un pas, o şoaptă, uşor ca zgomotul pe ape
De vîsle-ntîrziate-n neguri prin depărtări, ori ca fiorul
Bătăilor pripit de aripi ce-şi lasă pe adîncuri zborul.

(No Ratings Yet)

Loading...