Sã plângem patul de flãcãri, rozele de culcare
Azi rãsfoite cu pasiuni de ierbare.
O singurã arsitã unui poetic orgoliu;
Haitul stelelor ni se revarsã peste doliu.
De câteor mâini strânse voi nu ati trecut,
În leagãn speriat si mut,
Printre chemãrile spinilor
Ca veveriti în orga pinilor.
Vino sã-ngenunchem pe cer; împrãstiat de plecãri,
Corul miresmelor de întâie dimineatã,
Poate odatã,
Ca o ploaie de fluturi, de înfiorãri
Se va reîntoarce peste uitata viatã.