Pe lângă cei de dincolo ~ George Lesnea

Printre mii de morţi trec singur pe subt ramurile joase,
Liniştit privesc morminte şi m-aplec spre fund de gropi.
Vântu-mi prinde faţa-n palme de miresme răcoroase,
Pe când cerul stă-n picioare pe grumajii unor plopi.

Praful de pe-ncălţăminte au fost oameni, ca şi mine,
Acest pai e poate urma unui gând al nimănui.
Craniul de colo cunoaşte veşnicia foarte bine,
Cu tăcerea gurii ştirbe povesteşte tot ce nu-i.

Astăzi nu mă mai răzbeşte, ca odinioară, plânsul,
Nu mai sunt aşa de jalnic, nu mi-i pasul aşa greu.
Din ţărâna aburită, îl ridic, mă uit la dânsul,
Şi pe urmă-l ţin de mână, cum aş ţine craniul meu.

Dar mult timp după aceea îl simt rece-n mâna-nchisă,
Mă feresc să-mi pipăi fruntea, gându-i fără de cuvânt,
Că de degetele beznei viaţa-n pulbere e scrisă
Şi-i mai tare decât umbra mea de pe pământ.

De pe cruci şi de pe lespezi prinde să se-ntindă sara,
Câte-o salcie se-nchină asfinţitului, pe brânci.
Corbii înhămaţi la noapte, prohodind cu nouri ţara,
Trec, izbindu-mă în tâmple cu croncănituri adânci.

Simt cum inima mea umblă pe necunoscute drumuri,
Nu ştiu pentru ce mă bucur că şi eu sunt pieritor…
Învelite în mătasa dureroaselor parfumuri,
Fetele din micşunele dorm pe amintirea lor.

Greierii încep deodată să le numere pe toate;
Ştiu, visata mea iubire, că demult eşti micşunea!
Ies, ca nişte morţi, groparii de prin gropile săpate,
Îngerul de piatră pleacă, să trezească-ntâia stea.

M-a poftit să stau pe bancă, de pe lemnul vechi, un nume.
Cu singurătate blândă se adapă ochii mei
Şi duios mă împresoară, povestind de-o altă lume,
Sufletele din ţărână care-au înflorit în tei.

(“Argint”, 1939)

(No Ratings Yet)

Loading...