Bunica ~ Cincinat Pavelescu

Bunica stă pe prag şi toarce,
Dar, pe când sfârâie fuiorul,
Cu visul ei care-şi ia zborul
Şi tinereţea i se-ntoarce.

Se vede-n horă legănată
De-al lăutarilor suspin,
Cu sânul tare, cald şi plin,
Sub cămăşuţa ei de fată.

Şi cum se-ncinge o bătută,
O prinde Dinu de mijloc
Şi joacă lângă ea cu foc,
Apoi din fugă o sărută.

Târziu, când hora s-a sfârşit
Şi cerul s-a făcut ca plumbul,
S-au dus alături şi-n porumbul
Din vale tainic s-au oprit.

Dar nunta? Nicidecum paharul,
Ci ochii lui au îmbătat-o…
O, parcă-l vede pe primarul
Şi popa care-a cununat-o!

Şi cum se toarce-ntruna firul
Şi-n jurul fusului se prinde
Nu ştiu ce spaimă o cuprinde
De-şi pierd şi visurile şirul.

Într-un amurg pe când apusul
Pălea sub norii-nsângeraţi,
Doi prunci îşi vede îngropaţi,
Şi-o lacrimă îi arde fusul.

Şi când, trezindu-se din vise,
Văzu că-i noapte şi târziu,
La luna care răsărise
Lătra un câine a pustiu.

(No Ratings Yet)

Loading...