Albastrul sters al cerului de seara.
Coboara ca sa-nalte chiparizi
Intunecati, din cari piezis zburara
Colunii albi. Lungi gene sa deschizi,
Sa vezi intr-o gradina cercuita
De piatra zidului in trandafiri,
Cu ochi prea mari si degete subtiri,
Fecior de imparat cu-a lui iubita,
In rochi de fir si de matase verde
Si cu salvari de borangic prin cari,
Ca luna plina printre nori fugari,
In joc molatic, trupul gol se pierde,
Pe cand o caprioara fara teama
De mangaieri, le-ntinde botul sfant —
Si se privesc tustrei si nu-si dau seama
Ca veacul lor s-a dus de pe pamant.