Mã vãd ca printr-o ceatã departe în trecut,
La deal abia urnindu-mi opincile de lut,
Dar adunând luminã din astrele ce pier,
În amfora din pumnii tinuti mereu spre cer!
Adeseori simt timpul rozând cu dalta sa.
O iarnã fumurie va prinde-a se-ndesa,
Dar îmi încerc puterea cu-atlanti si cu ciclopi,
Cât vor sui spre ceruri monumentalii plopi…
Sprâncenele din arcul trufas au mai cãzut,
Si unele iluzii abia dac-au tinut
Cât scrie porumbelul pe ceruri un suis,
Cât zborul unei berze spre alt acoperis,
Cât undele grãbite în vaduri se rãstorn,
Sau numai cât dureazã ecoul unui corn
Dar eu, precum oierii din timpuri m-au durat,
De când mã stiu, cu-acelasi avânt mi-am mãsurat
Sperantele, cu plopii monumentali, ce vor
Cândva s-atingã cerul cu vârfurile lor.
(“Poezii”, 1964)