În fund de peşteri, picură de veacuri
Tăcute lacrămi, ce mereu se mână
Spre albele misterioase lacuri,
Şi din adâncul lor răsar fântână.
Fântâna rece gâlgâie din stâncă
Şi răspândeşte unde de răcoare:
Pădurei verzi dă vocea ei adâncă,
Câmpiei triste salcii plângătoare.
Aşa în suflet picură cu-ncetul
Viaţa, ceasuri de melancolie:
Fântâna clară, murmură poetul
O, de demult uitată poezie.
(1896)