Zâne de rouă,
mă rog vouă,
să mă primiti
în pajistea unde dormiti.
Drept lumânare,
as vrea o floare.
Drept rugăciuni si tropare,
vântul să bată, iarba s-aplece mai tare.
Voi, zâne bune,
zvârliti-mi un brâu,
să se facă râu
si să sune.
Apoi, sub torentul spumos,
îngropati-mă jos,
s-aud prin piatră,
ca si cum as sta lângă vatră,
povestile-acestui tinut luminos…
Asa mă rog vouă,
zâne de rouă,
să mă dezmierde
si-n moarte
zarea pământului verde.
(“Tara luminii”, 1946)