Dorm visurile tale, cu tine dimpreună,
Şi-n sărbători nu-i nimeni, cuprins de duioşie,
O candelă s-aprindă pe groapa ta pustie,
O lacrimă să verse, o floare să depună!
În zori mai ciripeşte vreo pasăre pribeagă
Pe braţul crucei negre ce-ţi străjuie mormîntul,
Prin iarba mohorîtă cu şuier trece vîntul,
Şi multe spune dînsul cui ştie să-nţeleagă:
Că vremea noastră-i tristă şi plină de mizerii,
Dar alte generaţii pe urma ei veni-vor,
Din negura uitării cu drag ademeni-vor
Icoana ta, o, dulce şi trist bard al durerii!
Cînd s-or preface-n ternă acei ce te uitară,
Vei tresări din groapă chemat la viaţa nouă;
Vei picura din gene dumnezeiasca rouă
Şi-ţi va-nflori pe groapă eterna primăvară!