“Unheil haftet am Gold…”
Visez grămezile de aur
Păzite-n grota de sub Rin
De Fafner, groaznicul balaur,
Şi ţie, Wothan, mă închin.
Mă-ndeamnă dorul spre comoară,
Şi vroi s-o am cu orice chip;
Mă mînă ca odinioară
Fatalitatea pe Oedip.
Arată-mi drumul spre tezaur.
Pe cele şapte coarde-a lirii
O ! Wothan, las-un pumn de aur
Să cadă-n cumpăna iubirii.
Dă-mi aurul care omoară
Că-s obosit de anii lungi,
De cînd rîvnesc după comoară
Ca-ntunecaţii Nibelungi.