Marină ~ Dimitrie Anghel

O, mare iubită ! Ce bună amică eşti tu cu poeţii !
Porneşte vaporul, şi iată-mă singur din nou lîngă pupă.
Viu aeru-mi umflă plămînii de parc-aş sorbi dintr-o cupă
Demonică, filtru-ncărcat de toate puterile vieţii !

Ah, gustul trecutelor lacrimi, pe care le-am plîns altădată,
Pe buzele-mi pale acuma-l simt iarăşi — mărgelele de sare !
Ce altă dovadă mai vie că matca-ţi adînc zbuciumată
E albia primordială a vieţii, o, tainică mare?

Ce giulgiu imens peste-un leagăn strîng apele verzi mişcătoare,
Ce-albastru a prins peste tine în cuie de foc baldachinul !
În noaptea aceasta simt bine că-s clipa etern călătoare,
Că-s una cu apele mării şi una sînt cu seninul !

Greu cade nămolul la funduri, ca după furtună, şi cine
În apa privirilor mele ar fi să privească de-aproape,
N-ar crede c-aşa limpezime l-ascunde atîta de bine
precum îţi învăluie taina imensul tău giulgiu de ape !

Şi gîndul meu fuge-nainte departe pe-ntinderea mării
Ce splendidă-mi pare această albastră şi unică oră !
O, dacă pe clipele-aceste s-arunc aş putea o ancoră,
Ce vesel aş da pe vecie tot restul vieţii uitării !

(No Ratings Yet)

Loading...