Se chemă păsările alături, cu dragoste în crâng
Se chemă toţi îndrăgostiţii prin şoapte şi pe vânt
Se cheamă orologiile în noapte tot bătând
Te chem din nou iubite, înfiorată în braţe să te stâng
Apoi, să aşez iar capul pe umarul tau şi să-ţi cânt
Să murmur tainic dorul meu împătimit, arzând
Tu, ca dintr-un somn profund,dezmeticit te uiţi la mine
Mi-arăţi cum joacă îngerii pe pajiştea de alături blând.
În jurul nostru e tăcere, doar privighetoarea s-a trezit
Dă semne iarăşi chiar acum că-i vreme de îndrăgostit
Îmi vine să te alint, învăluiţi în înflorire, în infinit
Ascult şoapta pădurii, şi în adâncul meu un tainic tresări.
Chem Graţia din nou să vină cu darurile sale, să m-atingă
Cu lira ei miraculoasă, înviorând lumina să învingă
Răul din lume, apoi uitându-se într-o magică oglindă
Zeiască fie-i simfonia, cu brâie nevăzute să ne-ncingă.
Cobor iar ochii larg deschişi spre mine şi asupra ta
Şi să te legăn parcă-mi vine, şi iar te-aş răsfăţa
Iar tu, acum atât de aproape eşti de gura mea
Cu încântare te împleteşti în cântec şi ţi-este bine aşa!