Gând în primăvară ~ B. Ioachim

Nori albi aleargă vesel pe sineala
Bolţii cereşti în palid asfinţit,
Vânt cald răsuflă – şi-mi fac socoteala
Că, poate, primăvara a venit.

Din prag privesc cu albă plictiseală
Natura, ce-a schimbare, pare a sta…
Cu ochii grei, de-a iernii mahmureală,
În sânul ei, pe veci, aş adăsta.

Demult nu-mi pasă cum trec anotimpuri…
De-i iarnă sau de-i vară n-am habar,
Doar câte-un dor mă sapă în răstimpuri –
De ce mi-e dor – nici nu mai ştiu măcar.

Poate mi-e dor de alte vremi, mai calde,
Poate mi-e dor de alte înserări –
Şi sufletu-mi aş vrea ca să se scalde
În săpuneala-albastră-a-altor zări.

Se plâng de vânt uscat, în cor, castanii
Şi hornuri nu se află fumegând…
O, cum m-au nins zăpezile şi anii –
A-primăverii şoapte aşteptând!

În ciripit de păsări, la chindie,
Răsare firul verde-al ierbii, crud
Dar nu mai vreau să ştiu ce-o să mai fie –
Nici de speranţă nu vreau să aud.

Curând porni-voi spre alte meleaguri –
Senine, poate, n-am de unde şti…
Şi alţii vor veni să stea pe praguri –
Şi alte vieţi, pe-aici , s-or rostui.

Cu nouri albi, zburdând pe bolta-naltă,
Se duc şi anii noştri-n zbor uşor;
Din viaţa asta – trecem în cealaltă,
Purtând poveri de doruri ce ne dor…

(No Ratings Yet)

Loading...