Trecut calare, prin muntii de soare,
Ii pica-n zare, un gram de alinare.
Gasind chemare, gasind crezare
In ultima-i frantura de mancare.
Si ridicat, porneste-ntruchipat
Ca un barbat, unul reformat,
Caci din cate-a umblat, si cate-a strigat
Sa caute-un baiat, pierdut prin Califat.
Disperat, a inceput a tangui,
Caci ratacit, cu gandul c-ar muri,
Si demoralizat, ca vantul va vui,
Strapungandu-i oasele bazinului.
Credea ca e blestem, un chin etern,
Caci si mai multe probleme se-astern
Pe suflet, formand un adevarat infern
Dandu-i dureri de la baza la stern.
“Imi vreau copilul!” striga la orice pas.
“Allah, ce mi-ai facut?” intreaba in impas.
Nestiind ca pruncu-i, era-n pamant ramas,
A preferat sa stie ca… tacerea a ramas.