Dincolo de pereţi imaginari
suntem doi călători hoinari.
Dincoace de porţile de sticlă
câştigăm iubire şi facem risipă.
O lăsam duios să ne cuprindă
sufletul uscat să ni-l aprindă
iar grăbita ei plecare-n zare,
pare că ne-aduce dezlegare…
Cumpăraţi de-o tristă realitate
iubirii de pleacă îi dăm dreptate
când coboară-n forţat asfinţit
şi se-aprinde-ntr-un alt răsărit.
De ce-o primim,când prea uşor
o lăsăm să plece-n iluzie şi zor,
precum o umbră timid ridicată
din lumi străine şi-o viaţă furată?
De ce ne e grea a sa prezenţă
şi ne innebuneste a sa demenţă?
Cum ne va fi apriga sa risipire
ce ne vrea dureroasă amintire?
În viaţa ta sunt doar un trecător
şi de gândul tău ades mă înfior,
când pe mine blând se coboară
şi clipa vie, viu mi-o desfăşoară.
Printre alte stele reci îţi surâd
şi te sărut ,dintr-un decor hâd,
fiindu-ţi ,chiar de nu mă vezi,
asemănarea ta, cu ochii verzi.