Multaşteptatei ~ Ion Minulescu

De când te-aştept!…
Sunt ani…
Şi anii, ce lungi îţi par când n-ai cu cine
S-asculţi ciudatele romanţe ce plâng viorile-n surdine…
Şi violetele apusuri ce triste-ţi par când n-ai cui spune
Ce-nfiorări plutesc în zare
Şi-n plânsul celor patru strune!…

. . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . .

Te-am aşteptat la-ncrucişarea potecilor pe care-alt’dată
Multaşteptatele amante soseau grăbite să-şi sărute
Amanţii,
Ce-aşteptau în umbră, tăcuţi ca nişte statui mute…
Şi câte primăveri, de-a rândul, castanii roşii nu-mi vestiră
Că nimeni n-a trecut pe-acolo
Şi-n zare nimeni nu s-arată!…

Te-am aşteptat pe ţărmul mării –
Pe ţărmul nalt ca şi terasa
Castelului regesc, pe care un prinţ şi-ar aştepta mireasa…
Dar valurile, ştiutoare de soarta celor ce porniră
Spre ţărmul unde stam de strajă,
Când le-ntrebai ce ştiu de tine,
Îmi spuseră c-aştept zadarnic…
Şi azi viorile-n surdine…
Ce-mi plâng ciudatele romanţe
Mai trist de cum le plânse ieri,
Par lacrimi picurate-n cupa netălmăcitelor dureri…

(1908)

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
peacock feathers

Adauga un Comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.