Iubire cu socoteală
Îngăduie-mi iubito,ca să-ţi sărut coloana,
Care te ţine dreaptă,să-mpungă-n cer coroana,
Cu tiara-ţi de pe frunte,orientată-n sus
Şi fulgerul să-ţi curgă,prin trupul cel supus.
Gura,sărut pe umeri ofrandă să depună,
Să-ţi laşi ,să cadă părul,culoare ce parfumă,
Cortina să se lase pe umere de spumă,
Precum după spectacol,aplauze rasună.
Te-ntorc-apoi spre mine,ca să mă scald în ochii,
Ce cu văpaia neagră,mă cheamă să m-apropii,
Atracţie de minus,ce plusul devorează,
În ecuaţii tandre,egalul nu contează.
Urmează-ntrepătrunderi, de taină şi suspin,
Căci viaţa-şi derulează,totalul său destin,
Şi unu contra unu,să facă iaraşi doi,
Iar plusul să se mântuie,în minus, mai apoi.
Nevoia cea de zero ,de zero absolut,
Ce trupul o resimte-n, iubirea ce-a trecut,
Iubind cu socoteală în cel mai fizic mod,
Un plus încolacit cu-n minus făcut nod.
Din semne-nlănţuite ,renaşte-n infinit,
Iscălitura-i sacră de semn înlănţuit,
Ştiinţa cea exactă,îl foloseşte-n loc
De adevăr şi simbol, în calcul de noroc.
Noroc cu infinitul,căci poate socoti,
Distanţa pân-la stele,de parcă s-ar grăbi
Fiinţa ca s-ajungă la ele, numai dus,
E ,,opt culcat” răspunsul,dacă-ntrebări s-au pus.
Măsura de iubire,ce-avem de măsurat
Şi unităţi de suflet,ce-avem de calculat,
În marea pasiune ce-i poartă-n nemurire,
Atracţia fatală,care topeşte gheaţa,din cuget şi simţire.