La mine…
Voi ce aţi venit la mine,
Vă bucuraţi acum!
Că ne simţim şi bine,
Şi vinul este bun
Şi vorbele sunt multe,
Noi stăm aici şi-l bem,
Astea sunt vremuri bune,
Căci buni şi noi suntem.
Cât suntem împreună?
Cât am vorbit de mult?
Dar cine socoteşte?
Eu numai stau şi-ascult,
Gândindu-mă la timpul,
Pe care îl traiesc,
Gândindu-mă la prieteni,
La cei ce mă iubesc
Şi la toţi cei dragi mie,
Cu care mă-nconjor,
Aş vrea să opresc timpul,
El trece-ncetişor.
Atuncea trăiesc clipa,
Cât pot, să pot de mult,
Că nu se mai întoarce
Şi nu se dă-mprumut.
E clipa mea şi-a voastră,
La mine s-o trăim,
În amintire numai,
Putem s-o întâlnim.
Atuncea când la mine,
Poate va fii cumva,
Să fie tot la mine,
Până la moartea mea.
Dar să lăsăm aceasta,
Că prea e monoton,
Şi să ciocnim paharul,
La mine,pe balcon.