Siguranţă ~ ovidiuvasile

Siguranţă

Cu pământul sub picioare,

Lesne e a tropăii.

Calm,cu-ncredere pe dânsul,

Paşii tăi apasă vii.

Ziua,noaptea,în tot ceasul,

Doar pământul e pământ.

Nu e gând,nu-i învoială,

Nu e vorbă,nu-i cuvânt.

Ţine contra apăsării,

Talpei dure ca de tanc,

Om cu încălţări uşoare,

Călcătură de bocanc.

Tu eşti om !

Pământ adică…

Într-o altă formă doar

Şi cu suflet şi cu nume

Şi cu vorbe şi cu har.

Pui pe pernă capul seara,

Dimineaţa vine iar

Şi pământul e suportul,

Leagănului planetar.

Când fiinţa se deşteaptă,

Şi îi vine-a tropăii,

El aşteaptă şi ne rabdă,

Ca pe semeni,ca pe fii.

Dar fiinţa,e fiinţă,

Are viaţă !

Ar trăii…

Şi în aer se ridică,

Cu elice,cu ce-o fii,

Numai ca să vadă lumea,

Cum e mică şi e jos,

Iar  de tropăit?

Mai lasă!

Nu e bine,nu-i frumos !

A păşit pe nori fiinţa,

A ajuns la Dumnezeu.

El, nu tropăie ca mine ?

Uite, nu tropăi nici eu!

Am ajuns să pot ,eu omul,

Va să zică,,limitat’’,

Să călătoresc prin aer,

Să văd, de unde-am plecat?

Oare unde e pământul?

Iată-l !

Ooo…i-atât de mic,

Nici nu văd de-aicea locul

Unde-am stat…să mă ridic.

Adică a stat…pământul.

Eu, sunt cel ce zboar-acum !

Nu-i aşa? Aşa se pare

El, nu zboară,n-are cum !

Şi zburând fiinţa tare,

Către cosmos,avansând,

A văzut mare minune

Stele, pământuri… zburând,

Fără zgomot şi elice,

Fără jet,fără motor,

Doar plutind,acolo unde,

Sus ori jos,e-aleator.

Şi fiinţei îi fu frică

Şi-şi aduse-aminte când,

Tropaia, privind cum Cerul

Îl sărută pe Pământ.

(No Ratings Yet)

Loading...