Zugravul şi portretul ~ Grigore Alexandrescu

La un zugrav foarte vestit mergînd din întîmplare,
Portretul meu îi comandai; întîi însă-ntrebare
Artistului îi adresai, de poate să mi-l facă
Aşa cum orcui l-o vedea portretul meu să placă;
Căci am un mare interese, voi ca-n streinătate,
Ş-anume-n Franţa mai ales, la ochi să poci eu bate,
Fiind acum de măritat o fată foarte rară,
Ş-ai ei epitropi căutînd un bărbat în astă ţară.
„Prea lesne — îmi răspunse el — nu e întîiaşi dată
Cînd pe urîţi făcînd frumoşi luai o bună plată:
Eşti negru, te voi face alb; eşti slab, te îngraş bine,
Numai vezi de portret departe a te ţine.“
Vorbind aşa, mă zugrăvi, şi daca al meu nume
Jos la portret n-ar figura, nici un creştin pe lume
N-ar putea crede că sînt eu, atît sînt de schimbate
Trăsurele-mi, ochi, gură, nas, şi înfrumuşeţate.
Ai noştri rîd cîţi mă cunosc, dar prea puţin îmi pasă,
De voi putea să dobîndesc pe nobila mireasă,
Şi daca vreun venetic, ieşit din ţări streine,
Sau vrun romîn mai îndrăzneţ n-o izbuti mai bine.
Redactori care lăudaţi
Pe unii dintre candidaţi,
Ce proştilor le daţi virtuţi,
Şi elocuenţă celor muţi,
Ce pe răi faceţi virtuoşi
Şi patrioţi pe ticăloşi,
Crez că nu rău vă potriviţi cu omul ce m-a zugrăvit,
Sau cu vestitul Carcalechi, redactor care a trăit,
Al cărui jurnal fabulos
Era destul de mincinos,
Dar care cel puţin spunea
Acelor care nu-l credea
Că adevăru-adevărat
Este prea lesne de aflat;
Că n-au decît să ia pe dos
Cîte a scris el de prisos,
Ş-atunci pot fi încredinţaţi
Că n-au să fie înşelaţi.

(„Romînul“, 30 martie 1861)

(No Ratings Yet)

Loading...