Adevar si poezie ~ Tudor Vianu

Primesc din cînd în cînd și eu
O invitație ce mă-încurcă :
Mi s-a cerut deunăzi un eseu
Și iată gîndul cum coboară, urcă

Și căută pe scara lui mereu
O treaptă unde să se-oprească.
De ce vreți, domnilor, eseu ?
Nu mă răbdați în forma pămîntească ?
Eseuri am tot scris și publicat,
Cît valurile într-o mare
Voi, cruzilor, cu acul m-ați fixat în rubrica istoriei literare.
Dar ați văzut și ați simțit — o știu —
Că-n tot ce-am scris, am pus simțire vie.
ÎI veți găsi mereu pe omul viu
De-ați smulge-o foaie dintr-o mie.
Problema mea, oricît luptai avan
Realității ce nu iartă
Să mă supun ca teoretician,
Problema mea a fost problema de-artă.

Nu pot de loc să mă abat
Din calea care mi-a fost trasă :
Frumosul dacă e adevărat,
E-adevărată pagină frumoasă.
Mă-ndrept spre umbră, însă tot precum
Am fost în anii tinereții mele,
Cînd scriu mă-ntreb și ce și cum :
Așa îmi suflă vîntul în vintrele.
String faptele cu grijă și cu sîrg
Și nu-mi ajung o sută și o mic ;
Dar după ce le-aleg și dau în pîrg
Vreau să obțin cu ele armonie.
Din mii de mărturii un lucru-ntreg !
Vreau să îl țes din mii de fire.
Cum pot eu oare să îl înțeleg
De nu îl pot cuprinde cu-o privire ?

Orice ai face, cît te-ai strădui
Preț n-are fapta ta trudită
Decît dacă ridici din temelii
Lucru rotund, o faptă cumpănită.
Deci dacă vreți eseuri noi
Și adevăr îmi cereți mie
Vi-l dau așa cum îl doriți și voi
Și-n forma lui firească : poezie !

(No Ratings Yet)

Loading...