Greierele si furnica de Adrian Erbiceanu

Ca să nu păţească iară
Ca mai an, când pe nimica
A cerut un bob sau două
La vecina sa Furnica,
Iar aceasta, şugubeaţă,
Făr’ prea multe să-i cuvânte
Îl trimise jos, sub grindă,
Pentru-n bob, un an să-i cânte,
Greierele -fiind făptaşul-
Luă cu sine o desagă,
Bob cu bob muncind s-o umple
Vara-ntreagă, toamna-ntreagă.
Numai că, ajuns la moară,
-Rost să-şi facă de bucate-
Înlemni văzând că duse
O desagă goală-n spate.
Pasămite, lunându-şi sacul
Şi fixându-l strâns la gură
Nu văzuse cum se cască
Dedesubt o crăpătură…