Norocul ~ Adrian Erbiceanu

Norocul tău, imperturbabil, trece
Ireversibil, pe un vast traiect.
Să-l sorbi cum sorbi din cupă apa rece
Sau să-l aştepţi, o viaţă, circumspect.

Norocul dă să plece sau să vină?
De câte ori, căzut, te-ai ridicat
Să vezi re-decantarea de lumină
Care în mreje te-a acaparat?

Norocul e-o eroare transgresală,
Din nu ştiu ce capricii zămislit,
De-aceeaşi mână care, din greşeală,
Cum ţi l-a dat aşa l-a târnuit.

Norocul tău?! Ţi-e mintea înglodată
De truda turmentatelor nevoi…
Norocul tău?! O! N-a fost niciodată!…

Există numai cum ni-l facem noi.

(No Ratings Yet)

Loading...