ARE MULTE ALTE POEZII SUPER FRUMOASE DIN PACATE NU AJUNG DECAT PUTINE DIN CELE BUNE..In spatiul mioritic,oita nu mai traieste,
Mai sunt niste lupi care urla caineste
Si,ca de moarte sa se mai spele,
Ciobanul a emigrat intre stele,
……………………….
Cei mai multi n-au nici dreptul la paine,
Aparenta de om,tratament pentru caine,
Dreptatea insasi,elementara,
A fost ucisa pe un peron de gara
……………………
Stam cu chirie la noi acasa,
Birurile se inmultesc si ne apasa
Si intrebam taisul sabiei
Si pe carmaciul narod al corabiei
……………………………
Cu ce drept in prapad sa ne lase,
Cine-i stapanul propriei noastre case?
Cui s-a retrocedat,cu minciuna vinovata,
Ceva ce n-avusese,de fapt,niciodata?
…………….
Melancolica mea Romanie,
Fa-ne sa stim ca mai esti vie,
Scutura-ti pigmeii care te calaresc
Si gusta o bucata de mar cretesc.

Doar atat am putut aici inchega
O rugaciune pentru invierea ta
Si te rog eu,cum te roaga fiecare,
Sa iesi din cumplita crucificare.

Si,ca o intoarcere la tine in destin,
RIDICA-TE,TARA!
AJUTA-NE,DOAMNE….AMIN
A Paunescu,iunie 2010

Rămânem iarăşi fără de valori

Şi ştiu că fără dânsul nu-i totuna

Tristeţea sa, la rând, îmi dă fiori.

Şi uite n-are cine să-l ajute,

Săracul muribund, doar el ştia,

Iar eu, adolescenţi şi alte sute,

Dormeam în gând cu poezia sa.

Prin gări descreierate, accidente

Bogaţii mor şi alţi săraci se nasc,

Iar ultimul poet, s-a stins, în lente

Injurii şi blesteme şi sarcasm.

Şi îl iubim cu milă şi cu groază,

Deşi doar unii ştiu a-l mai iubi,

Că Dumnezeu şi-a luat poet de pază

Ce n-o să ne mai scrie poezii.

pe pământ avem de toate
însă cu un om mai puţin
clopotele bat în ceasul despărţirii noastre
printre lacrimi de pelin

azi poporul te plânge
lumanari aprinse iti stau la căpătâi
lumina lor sa te calauzească
pe drumul cel dintâi

te-ai urcat la ceruri
sub aripa lui Dumnezeu
să ne veghezi de-acolo
să fii cu noi mereu

în memoria poetului Adrian Paunescu

Te-au îngropat în patimi şi minciună,
Ca versul tau să nu mai poată-ajunge
În inima romȃnului, o armă
În care-ntreaga noastră ţară plȃnge.

Au îngropat valorile şi toată
Mȃndria unei naţii în nevoi,
Şi gratii pus-au zȃmbetelor noastre
Şi-au aruncat speranţa la gunoi.

O ţară de mizerii, asta suntem,
Şi de-aia toţi o duc atȃt de greu!
Domnul te-a luat prea repede, maestre!
A vrut să ne lovească Dumnezeu!

Nu am ştiut să reparăm respectul
Pentru valorile ce mult prea multe mor!
Nu inima din tine-a fost bolnavă,
Ci inima întregului popor.