De lemne casa şi de lemn pădurea
Şi lemne sa zvărlim şi noi în foc;
Să-mi fii neşansă şi să-ţi fiu norc ,
Iar eu sa plec afară cu securea.

Să plec afară spre-a aduce lemne
şi tu să te sfârşeşti , stingându-te amar
Ca vechiul nostru magic felinar
Şi să îţi spui că am ceva pesemne.

S-a întâmplat ceva daca-ntârzie!
Eu lemnele pădurii să le ştiu
Şi, prin nămeţi, cu pete de vecie
Să ma întorc la sânul tău sicriu.

Siciu de lemne fragede, prin viscol,
Iar tu să crezi că m-ai pierdut detot,
Că focuri fi-vor , şi alţi oameni fi-vor
Dar doi ca noi pe lume nu se pot!

………………..
Esenţa e un snop de amănunte,
Afară norii au un pal drăcesc;
Se construieşte casa de la munte
În care-am să te duc , să te iubesc!

Adrian Păunescu – acum un sfert de secol… şi ceva.

Pune-ti cizme ordinare
Si-un fular, cum se cuvine!
Nu ma scoate din sarite
Ca-mi iau sabia cu mine.
Si-ti tai capul cu securea,
Si apoi te fac mireasa
Pina nici n-apuca aia
Sa ne dea rachiu pe masa.

…………………..
Şi, cu cu miinile din umeri
Atârnând ca nişte rufe
Să-mi pun capul pe o piatra
Şi să dorm sub nişte tufe.

Şi s-aud cum lăutarii
Cintă invingându-şi lenea;
Cum mai trece vremea Doamne ,
Toate mândrele-mi zic nenea!

( E o poeyie frumoasa de A.Paunescu publicata acum vreo 25 ani. Nu mai stiu nici titlul nici pe de-a’ntregul versurile!)