Marea si muntele vietuiesc impreuna
Si iarna fuge de caminul lor.
Fluturii ei albi cand se aseaza pe magnolii,
Pe eucalipti, pe arborii de camfor,
Pe linistitii palmieri – dispar curand
Atinsi de-o moarte nevazuta, stranie,
Si omozile nu se mai nasc.
Oamenii umbla ametiti de lumina
Si se-ntorc intotdeuna dintr-o veghe;
Mersul lor e ca un dans al vantului.
De la soare invata sa se urce pe munte in zori
Si cand sunt osteniti sa se ascunda in mare.