Şi, uite, astfel ni se face iarnă,
şi iar ne ninge timpul pe meninge,
şi iar îngheaţă biata noastră marnă
cînd nu în noi ci-alături foc se-ncinge.
E semn că totuşi frigul va învinge
şi-n urma urmei el o să discearnă
jucîndu-se cu-a inimilor minge,
cu vîrsta scurtă care-n noi se-ncarnă.
Am coborît cu turmele din munte
purtînd o cută-n plus pe vis şi frunte
dar cu nădejdea că ne vom întoarce iar,
acolo-n pisc de unde coborîră
trudiţii paşi, lăsînd, prin umbre, dîră –
de vom trăi pînă la primăvară …