Cântecul şi poetul ~ Alexandru Macedonski

Când se naşte într-o ţară mică, — cine e poet,
Dacă simte-a lui făptură că e roasă de-un regret,
E desigur de regretul c-a născut. — El cântă, scrie,
Şi abia în câte-un suflet, află câte-o simpatie.
Încolo, cine-l citeşte, sau de pizmă e cuprins,
Sau cu inima închisă şi-n citire nedeprins
Cartea i-o silabiseşte.

Dar de ce de insomnie doborât, — poetul cântă,
Ş-având toate împotrivă inima şi-o mai frământă
Să mai lase pe hârtie ca să treacă-al său condei,
Ce fixează note de-aur pe al foilor temei
Pentru ce mai împleteşte cu argint şi cu mătase
Stofele predestinate urme multe să nu lase.
Visul ce ne tot şopteşte?

Liliacul alb şi roşu harpa sa o coronează,
Al său cântec, ca sideful străluceşte, — şi vibrează
Mai curat decât un sunet de cristal. — Armonios
Ca un ţipăt de vioară sub arcuşul mlădios,
Smulge lacrimi. — Blând şi dulce se înalţă; — câteodată,
De se-ncarcă cu mânie vânătă şi nenfrânată
Este pentru vinovaţi.

Iată cântecul. — Poetul pentru ce-l vibrează însă?
Pentru cine e parfumul sau durerea lui cea plânsă?…
Tot ce ştiu e că natura strălucindu-i în priviri
Ceru-n sufletu-i coboară cu supreme-ademeniri,
Îngeri dulci pe buze-i cântă… — Dacă vreţi să ştiţi misterul
Pentru ce şi pentru cine?… Întrebaţi natura, — cerul,
Sau pe îngeri întrebaţi.

(No Ratings Yet)

Loading...