Geniurilor ~ Alexandru Macedonski

Invidia neagră în van se tot luptă
C-o inimă vilă, perfidă, conruptă.
Să sfarme aceea ce voi aţi creat,
Căci Iadul la ceruri s-atingă nu poate
Şi-n sumbru-ntuneric Satana să-noate
Mereu e forţat!

În van contra voastră pigmeii cutează
Să-şi verse veninul de care turbează,
Pigmeii ce-n lume nici urmă nu las’!…
Ei vor ca să zboare cu aripi de ceară
Şi lesne le-nmoaie lumina solară
Spre soare-nainte de-a face un pas!

Audacie mare pe dânşii-i domneşte
Când micul lor suflet amar vă huleşte!…
Triumful lor însă e-n veci momentan!
Byron n-a fost oare, chiar el, a lor pradă?
Şi-ndată pigmeii putură să vadă
Că luptă în van!

O! Geniuri! vouă această cântare
Închin, căci voi singuri fuserăţi în stare
Invidia oarbă a nesocoti,
Urmând înainte pe calea frumoasă
Atâta de dulce ş-atât de spinoasă
Ce-atâţia cutează a dispreţui!

Şi ţie, junime, în care străluce
Scânteia cea sacră cu flacăra-i dulce,
Debilele-mi versuri şi ţie dedic;
Mergi dar înainte şi nu privi-n urmă
Mulţimea de oameni compacţi într-o turmă
Cu sufletul mic!

Derâdă! derâdă! fiinţele brute
Şi geniul vostru ş-a voastră virtute!…
Voi mergeţi-nainte!… Lăsaţi-i pe ei!
Desfrâul le roade şi viaţă, şi minte…
Tartarul cel negru le este părinte!
La formă sunt oameni, la suflet, pigmei.

(Buffon laisse gronder l’envie,
C’est l’hommage de sa terreur.
Que peut sur l’éclat de ta vie
Son obscure et lâche fureur!…
LEBRUN )

(No Ratings Yet)

Loading...