M-am dus departe-n lumea cugetării,
Dezgrăniţat-am lumile simţirii
Şi desluşit-am fundurile zării…
Lăsat-am omul pradă omenirii,
Ghicit-am vieţi oriunde e lumină,
Lumină unde cugetul n-atinge,
Dar ce folos? Tot omul mă învinge,
Şi tot ca el, e inima mea plină.
Cărări în van croitu-mi-am prin stele,
Zadarnic zborul în sus mi se tot duce,
Nu le pricep, nu mă pricep nici ele.