Ei nu vorbeau, ci ciripeau,
Căzuţi din lună în Paris,
Şi cum naintea mea mergeau,
Păreau ieşiţi ca dintr-un vis.
Să-i vadă mulţi se întorceau
Aveau un chip de nedescris…
Ei nu vorbeau, ci ciripeau,
Căzuţi din lună în Paris.
Din ţară singuri s-au proscris…
Însă de câte ori priveau
Albastrul hainelor deschis,
De ea aminte-şi aduceau,
Şi nu vorbeau, ci ciripeau.