Strigătul inimii ~ Alexandru Macedonski

Avântă-te, suflet, prin dulce cântare
Şi spune la lume, când este trădare,
Ca s-o deşteptăm!
Căci dulcea-ne ţară trădată greu este;
Române, la arme! Poetu-ţi dă veste,
Cu toţi să luptăm!

Învinge-vei oare? Nimic nu reţine
Torentul ce curge şi spre mare vine,
De însuşi împins.
Zdrobeşte odată şi lanţul sclaviei,
Iar după-aceea te dă bucuriei,
Când tu ai învins!

Vezi cine-n tăcere, pumnalu-şi găteşte!
Vezi sub aste roze c-aspida-şi târăşte
Un corp veninat,
D-aceea acuma, la arme, române!
Nimic decât lupta, alt nu-ţi mai rămâne,
Când eşti oprimat;

Când legea cea sanctă vedea-vei călcată…
O lege prin lupte ce fu proclamată!…
Nu! Nu vei tăcea;
Sub stindardul ţării, cu toţi ne vom strânge;
Călcătorii legii vor zace în sânge;
Ne vom răzbuna!

Române,-ţi trebuie, spre a te conduce,
Un cap unde mintea, mai mult va străluce,
Şi tu-l vei găsi!
Un om ce renunţă la tot pentru ţară,
Nu unul ce este o cumplită hiară
Când poate zdrobi!

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading...
book

Adauga un Comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.