Vioristul ~ Alexandru Macedonski

Nu l-aţi cunoscut! Prin lume a trecut ca o nălucă,
Înclinat pe-a sa vioară cu un dor nespus de ducă!…
Într-o noapte viforoasă sub fereastră-i m-am oprit,
De-armonii cereşti răpit,

Şi zărindu-i chipul palid la lumina unei lampe,
Chipul îmi aduse-aminte serafimi din biblici stampe,
Ş-ascultai zburând prin vifor cântecu-i expirător,
Ca un freamăt lung de aripi dintr-al îngerilor zbor;

M-atrăgea o simpatie tainică spre a-l cunoaşte,
Şi păstrându-i amintirea printre alte scumpe moaşte,
Întâmplarea vru odată să cunosc pe viorist,
Să-i strâng mâna de artist!

Se plângea adeseaoare c-a născut strein pe lume
Fruntea sa nu se-nclinase pe-albul sân al unei mume!
Muma sa era vioara şi amanta sa, tot ea,
Pe-amândouă prin arcuşu-i le plângea şi se plângea!

Dorul ca să aibi o mumă trebuie să fie mare
Dacă locul să i-l ţie însăşi arta nu e-n stare.
Într-o zi pe-a sa vioară îl găsiră mort; mereu
Cât l-am plâns ştiu numai eu,

Şi pe piatra funerară, după ultima-i voinţă,
S-a înscris: ,,E trist în lume ca să n-aibi nici o fiinţă,
Nici un suflet să-ţi asculte cântecul expirător,
Nici un freamăt lin de aripi dintr-al îngerilor zbor!”

(No Ratings Yet)

Loading...