Copaciul şi dovleacul ~ Anton Pann

Pe lângă un copaci mare
Un dovleac, din întâmplare
Primăvara răsărise
Şi pe dânsul să suise,
Care într-atât crescuse,
Încât vârfu-i întrecuse,
În lung şi-n lat să-ntinsese,
Ramurile-i cuprinsese,
Şi pretutindeni umpluse
De dovleci care făcuse.
Deci cu această iestime
Văzându-se la înălţime,
Începu să se mândrească
Şi zicând să se fălească:
— „Vezi, eu numa-ntr-o vară
Cât crescui şi tot cresc iară,
Şi tu copaci din vechime,
În sumă de ani mulţime,
D-ai fi crescut voiniceşte,
Precum şi vrejul meu creşte,
Mai, mai ajungeai la stele,
După părelele mele.”
Iar copaciul cel cu minte
I-a răspuns aste cuvinte:
— „Ei! te lauzi tu acuma,
Că încă n-ai văzut bruma,
Dar când va da şi zăpadă,
Atuncea eşti jos grămadă!”

Gândeşte la viitoare
Şi la cele-ntâmplătoare.
Nu te înălţa cu firea
Pân’ nu cerci nenorocirea.

(4 votes, average: 2.75 out of 5)

Loading...