Sămănătorul ~ Razvan Claudiescu

În noaptea blondă a lunii pline-mi apare pe tencuială
A peretelui de casă, a mormântului de imagine goală,
În sicriul de plumb, pe-ntunericul din singurătate,
Karma-mi face inima şi puterile neajutate,
Nici de îngeri, nici de sfinţi, nici de drac, nici de norul
Ce răsună-n luntrea părăsită împrejurul
Crucii mântuitoare ce cade-n morminte,
Sunt stihuri de oseminte,
Ca pământul sub picioare,
În stihul vieţii ce nu mai este răbdătoare,
În trup şi minte mi-a pătruns,
Viaţa tristă, unde m-agiuns ?

Semnul vieţii mele-i bătut de brumă,
Glasul văzduhului ce stă la cârmă,
A vaporului de gheaţă printre ani trecători
Sub clăbucii albi din rotunzii nori,
Fantasme cu stihul istoric ascuţit ce străluceşte
În lacrimi, în gând, în vis, în minte sau în poveşti
De vale al templului scânteios,
Cusut de juguri de flori al stihului mânteios
Al bolţii din mormântul de mucegai cu tainic sunet,
Al luminii ferice ale stihurilor rare cu tunet,
Cocostârcii la pământ se-ntinde,
Al vechii greare aduse ca merinde.

( 2011, 09 iunie )

(No Ratings Yet)

Loading...