Corbii ~ Cincinat Pavelescu

O, corbi siniştri, vă iubesc!
Voi ce pe-al iernei alb linţoliu
Cădeţi în stoluri ce-ngrozesc
Ca nişte pete mari de doliu!

În fracurile voastre negre
De ciocli, aveţi ceva de gală,
Şi-n croncănitul vostru râde
O ironie triumfală!

Duşmani cetăţilor banale,
Prin vechi ruini v-adăpostiţi,
Şi sub dispreţul vostru rece
O lume-ntreagă-nvăluiţi.

Dacă vă muşcă foamea-ntocmai
Ca feudalii castelani,
Vă năpustiţi pe avuţia
Muncită-a bieţilor ţărani.

Şi negrul vostru e simbolic,
E doliul ce-ndurător
Purtaţi victimelor căzute
Sub ciocul vostru hrăpitor.

Chiar Edgar Poe în cinstea voastră
A scris balada-ntunecată
Al cărei leit-motiv e tistul
Şi-ngrozitorul: niciodată!

O, corb sinistru, al meu suflet,
Scârbit de lupte şi de jale,
E-atras de doliul sarcastic
Ce-l poartă aripile tale!

Şi-aş vrea, pentru-a scăpa de viaţa
Sugrumătoare a cetăţii,
Să deviu regele ruinei,
Al păcii şi-al singurătăţii.

(D-lui C. Pariano)

(No Ratings Yet)

Loading...