Un vierme mic ~ Costache Ioanid

E noapte. La o masa, plecat peste hartie,
cu-abecedaru-n fata, sta un copil si scrie.
Dar langa el, vicleana, din luciul filei roze,
zambeste o soparla din cartea lui cu poze.
Acum copilu-si pune creionul intre dinti.
“…Soparlele-s frumoase…si-s repezi…si-s cuminti.”
Usor el da o foie. Si alta…Si-nca una.
Apare papagalul…paunul si pauna..
si un cocos cum scurma, hranind o gainusa,
si un…Dar stai…afara…cine-a scancit la usa?
Baiatul sta si-asculta. E-un glas sau o parere?
Se duce-n prag si striga: “E cineva?” Tacere.
Ba nu. E-un glas subtire. Auzi? -Mi-e frig…inghet…
Copilule, deschide pentr-un sarman drumet!
-Dar cine esti? Mi-e frica. -Sant mic… -Sa-ntreb pe tata!
-Nu-l intreba! Deschide ca ploua cu galeata!
-Dar cine esti? -Un vierme… -O, viermii nu prea-mi plac.
-Dar eu sunt mic…o scama…Si, cand ma fac covrig,
abia ma vezi. Hai trage zavorul ca mi-e frig!
Si i-a deschis baiatul: -Noroc si seara buna!
-Noroc…Dar unde-i ploaia? -A stat…Nu vezi ca-i luna?
Hi-hi!…A fost o gluma ca sa ma lasi pe prag…
Dar stai, nu-nchide usa, ca dupa mine trag
un vechi si bun prieten, un soricel din pod…
-Sant eu! Dar catea unde-i! Ia dami-o sa ti-o rod!
Apoi o sa dam fuga prin mese si prin blide
sa facem mii de pozne. Dar stai, ma rog, nu-nchide,
ca trag si eu cu coada o bufnita flamanda!
-O bufnita? Mi-e frica! -Dar bufnita e blanda…
-Sant bufnita! Priveste in ochii mei rotunzi.
De-acum sa umblii noaptea si ziua sa te-ascunzi!
Sa fii ascuns de mama, de tata…Stai putin.
Ia mai largeste usa sa intre si-alt vecin…
-Eu! Ma cunosti. Sant vulpea. Si cred ca ma iubesti…
-Eu stiu ca vulpea strica… -Ce? -Viile?… -Povesti!
D-aca asculti de mine am sa te-nvat sa furi!
-Dar e pacat… -N-ai teama! Nu spune in Scripturi
ca apele furate mai dulci sant, mai placute?…
Si-acum…deschide-n laturi, ca vine…vine iute…
o zana fara seaman! Zambind sa-i iesi in cale
slavitei caracatiti!…incolacimii sale!
-Nu, n-o primesc! Mi-e frica! Afara!…Prea tarziu…
Caci bufnita si vulpea si soarecul suriu
dau usa de perete. Si umede ventuze
se prind in rotocoale pe umeri, peste buze…
Ce rece-nbratisare! Cum i se frange trupul!…
-Asa! Sunt desnadejdea! Acum apare lupul!
Vai! in chenarul usii doi ochi de foc se-arata…
E lupul ce ranjeste…si vine…vine…”Tata!”
Ca traznetul loveste o flacara pe lup.
Iar umedele brate de pe copil se rup.
-Tu dormi? ii spune tata. Si lectia n-ai scris!
Ce bine-i langa tata! Ce bine c-a fost…vis…

“Minciuna nu-i o crima”, se spune cateodata.
“E-un vierme mic, ce trece. Si floarea-i tot curata…”
Nu floarea nu-i curata! Un vierme nu-i ca roua.
Intaia ta minciuna adoce pe a doua.
Intai e o veriga, apoi un lant: robia.
Visarea trage lenea,si lenea lacomia.
Apare bautura, desfraul, furtisagul.
Si-apoi cand desnadesdea, trecand in graba pragul,
te face sa-ti curmi viata sau sa te-mbete crima,
cine-a deschis zavorul? Doar o minciuna…Prima.
Minciuna e o crima! E-o crima orice pata!
Cand vine micul vierme, tu striga-n graba: “Tata!”
Prin sangele salvarii loveste-l pe dusman!
Alunga primul oaspe, caci ultimu-i Satan!

(1 votes, average: 5.00 out of 5)

Loading...