Avuşi tu zile mândre ~ Dimitrie Bolintineanu

I

Avuşi tu zile mândre când fruntea ta curată
De laurii măriei lucit-a-ncununată.
A bucuriei rază pe faţa ta năştea
Şi spada de batelii în mână-ţi strălucea,
Iar harpele poetici, prin sărbători voioase,
Spuneau a ta mărire şi fapte glorioase.
Copiii tăi, o, ţară, cu drag te dezmierdau.
De dulcea-ţi amicie străinii s-onorau.
Atunci şi fiii nobili erau stimaţi în lume,
Iar fiicele-ţi frumoase purtau mai dulce nume,
Căci într-acele timpuri, o, ţara mea, la noi
Femeile române năşteau, creşteau eroi!

II

Dar braţul tău azi cade şi corpul tău slăbeşte.
Azi… inima supusă, de tine se-ndoieşte,
Iar zilele-ţi voioase d-acuma s-au umbrit.
E moartă bucuria pe sânul tău zdrobit!
Plângi, patrie română, cu lacrime de sânge,
Cu sufletul în moarte, suspină şi te plânge,
Căci floarea vieţii tele de doruri s-a fănat,
Sub umbra cea de lacrimi ce-n lume-ai revărsat!
Tăcerea de morminte zdrobitul sân cuprinde.
Pe numele tău splendid uitarea se întinde.
Copiii tăi cei vitregi se-mbată toţi d-amor,
Când lacrimile tele ca râuri se strecor,
Când sub loviri cumplite tot corpul tău tresare
Când… te fărâmă sub cruda-i apăsare,
Când umilinţa crudă coboară capul tău,
Când visele frumoase se schimbă toate-n rău!
Pe faţa ta cea verde mulţi oameni rătăcesc,
Dar inimile-s moarte: nimica nu doresc,
Nimica decât umbra sub care se strecoară,
Ca păsările nopţii ce-n noapte vor să moară…
Plângi, patrie de doruri, cu lacrime de sânge!
Cu sufletul în moarte, suspină şi te plânge!

III

Dar, prin aceste lacrimi durerile îmbuni!
Nui! lacrimile-s date plăpândei slăbiciuni.
Aceste mândre lacrimi, o, patrie dorită,
Sunt viaţa ta ce fuge, sunt inima zdrobită!
Complângerile tele răsun ca la mormânt
Şi fruntea ta se-ndoaie ca crinul dulce-n vânt.
Speranţa nu mai luce prin lacrimile tele.
Durerea te hrăneşte din crudele-ndoiele.
Dar floarea de speranţă ce stinge crudu-ţi dor
Răsare poate dulce departe-n viitor?
Ce muritor cunoaşte misterele divine
Şi fericiri ce soarta păstrează pentru tine!
Toţi fiii României nu sunt ai vieţii sclavi.
Pământul bărbăţiei mai poate naşte bravi.
Deci cugetele-ţi toate ce te-narmară, foarte,
Nu s-ar cădea să fie de doliu şi de moarte.
Oh! nimeni n-are dreptul nicicum a-ţi disputa
Pe viitor cea parte din fericirea ta!

(No Ratings Yet)

Loading...