Călătorii ~ Dimitrie Anghel

Tăcere-i şi mergem cu faţa spre lună…
S-aud zurgălăii în noapte cum sună,
Merg spornic rotaşii şi-o clipă mă sperii,
Văzînd pe de lături cum fug prăştierii
De umbra lor însăşi goniţi în buiastru…
Pe-alocurea drumul se face albastru
Cînd scapă subt dealuri şi luna s-ascunde,
Un miros de floare de cine ştie unde
Ne-ajunge pe cale şi-n urmă rămîne…
— “E-o vrajă trimeasă de-o fată, stăpîne,
E-o vrajă”, îngînă zîmbind vezeteul,
Şi murgii acum păşesc mai cu greul,
Şi vorbele noastre, prietene bune,
Se fac tot mai rare, mai triste, de-ai spune
Că fieştecare din noi îşi dă seamă
Că-n urma trăsurei ceva se distramă,
Şi-aceea nu-i drumul, ci-i biata viaţă;
Că dulcea mireasmă, prin noapte drumeaţă,
Nu-i miros de floare, nici vrajă, ci-i dorul
Ce-l ia pretutindeni cu el călătorul,
Oriunde s-ar duce şi-ar vrea ca să scape,
Subt naltele ceruri pe vastele ape…

(No Ratings Yet)

Loading...