Darul valurilor ~ Dimitrie Anghel

Azi am găsit pe dună un braţ alb de statuie,
Un braţ furat de valuri de cine ştie unde…,
Al cui a fost odată, cine-ar putea să spuie,
Când a căzut în mare, cine-ar putea răspunde?

E-un braţ alb de femeie, fărmat mai sus de umăr,
Şi marmora-i atâta de clară şi curată,
Încât nu-ţi vine-a crede că ani fără de număr
S-au scurs de când stă astfel în valuri îngropată.

Şi mâna, mâna-i fină, sculptată cu iubire,
De-ai spune că artistul pe când cioplea din daltă
În marmora rebelă suprema-i amintire,
Pe fruntea lui modelu-şi purta mâna cealaltă.

Trecea frumoasa mână pe fruntea inspirată,
Trecea dezmierdătoare dând viţele-ntr-o parte
Iar el cioplea cu râvnă, visând că poate-o dată
Atât o să rămâie dintr-înşii după moarte.

Şi-ntr-adevăr că veacuri s-au scurs şi iat-o iară
Purtând pe braţul tânăr o algă ce scânteie,
O algă-nmlădiată frumos ca o brăţară,
Asemeni unui ultim capriciu de femeie.

(Sămănătorul, 4 februarie 1907,vol. „Fantazii”)

(No Ratings Yet)

Loading...