Paharul fermecat ~ Dimitrie Anghel

Visam privind în fundul paharului cu ceai
Şi-n sticla străvezie, ca-ntr-o metempsichoză,
Eu m-am văzut pe gînduri ţinînd în mînă-o roză,
Subt un portic de aur cu bolta de email.

Ca un turban albastru pe cerul roz de mai,
Pe-un cer mai roz ca roza care-o ţineam în mînă,
Un domn se profilează, şi-acum văd o fîntînă,
Spre care o caretă se-ndrumă cu alai…

În zgomote de-alămuri şi tropote de cai
A stat acum, şi iute descinde o cadînă,
Lumini multicolore s-aprind şi-o albă mînă
Desprinde-un văl de purpur de pe-un obraz bălai.

Scînteie doi ochi negri… şi roza mea de mai
Miroas-aşa de tare cînd i-o arunc… “Stăpînă”,
S-aude-un glas şi iată că surugiul mînă
Şi nu mai văd careta… O ! tu, cine erai?

Cine-ai fost tu…? răspunde, din ce metempsichoză,
Ai revenit spre mine în tropote de cai
Ca să dispari pe urmă cu roza mea de mai,
Cu cea mai de pe urmă şi mai frumoasă roză?

(No Ratings Yet)

Loading...