Orfeu! De te-ai reîntrupa azi, în mirifica grădină
Aici la margine de codru, cu stupoare ai afla
Că lumea nu mai ştie să mai cânte, doar suspină
Ori geme , strigă, ţipă, crezând că se face înţeleasă aşa.
A sufletului coarde, stârnite de cântarea ta înmiresmată
Împletită cu aleanul îndrăgostiţilor, în timpul înfloririi
Când inima vibrează şi simţi cum se trezesc deodată
Cântăreţii arhaici, adormiţi în tine, slăvind ora iubirii.
Larg îşi deschide porţile de aur şi te primeşte Prietenia
În sunetul molcom al talăngilor, aninate de grumazul sătul
Duhul lumii graţios poartă conturul simţirii în aer,armonia
Pământului cu cerul inundă odihna, şi îţi spui: destul!
De-ajuns zilei de azi dăruirea, munca, acum închinarea
Dumnezeului Creator, Armoniei, ce trimite zefiru-n parfum
Să-mi stârnească mistuitor din adâncuri căutarea
Să-mi răsfire părul,să-mi adune gândurile de pe drum
Că lumea nu mai ştie să mai cânte, doar suspină
Şi plânsul ei protestatar, tânguitor nu vreau să-l mai ascult
Mă întorc în mine să te găsesc din nou, oază de lumină
Mărite zeu izvoditor de înălţătoare imnuri, trăite în tumult.