Moştenitorii ~ Elena Armenescu

Trebuie să asculţi doar lira aninată în copaci
Cum vântul duios I-atinge corzile dintr-o parte
Le face să vibreze într-un fel care te face să taci
Iar sunetul rămâne-n auz, de tine nu se mai desparte

Nu-i asta o minune? Şi faptul că uiţi să mănânci
Te dărui tot pădurii şi libertăţii de a alerga
Pe prunduri, printre chemările în legănări, pe lunci
Şi lauda nu-ţi mai ajunge pentru a putea sufla.

Dar minunata, nemaiauzita.liră în mâna lui Orfeu!
Stârnită şi mai aprig de îndemnurile lin mângâietoare
Ale degetelor plimbate cu duioşie peste corzi chiar de zeu
Şi glasul, de la “abia şoptit” crescendo rostogolit spre soare

Nouă pieritorilor, ne-au rămas pribegite, răzleţite cu rost
Câteva dintre zicerile Sale nu plânsul ca fiilor dezmoşteniţi
Ci ca adevăraţilor urmaşi, dovadă că ştim cine am fost
Şi nu suntem orfani de zei, ne face încă fericiţi!

(No Ratings Yet)

Loading...