– I-auzi, draga mea păpuşă,
Zgârie mâţa la uşă!
Dar eu nu-i deschid deloc,
Că sunt supărată foc.
A furat iar, ca o hoaţă,
Un întreg picior de raţă,
Şi-apoi, după ce i-a ros
Toată carnea, pân-la os,
A dus osul, binişor,
În coteţul lui Azor.
Ca pe el să-l bănuim
Şi să nu îl mai iubim
Şi acum n-o bat, n-o cert,
Dar nu vreau deloc s-o iert.
Deşi încă o iubesc,
Trebuie s-o pedepsesc.
C-a fost rea şi duşmănoasă,
Şi n-o las să intre-n casă.
foarte frumoase poiezii, le invat impreuna cu nepotul meu care este la gradinita la grupa mica,
Si este mama lui mamaie pacat ca a murit iubesc poieziile ei.
Elena este strabunica mea care a murit imi pare reu reu de ea
Buna sunt Denisa si iubesc poeziile Elenei Farago.
ai mare dreptate
elena farago este Exceptionala
CE TARE
AVETI DREPTATE
si eu diana. chiar imi trebuia poezia
si mo felicit oriunde ar fi
Imi place foarte mult aceasta poezie si as vrea sa ii dau nota 10 lui Elene Farago pentru ca a compus toata viata ei de poeta numai poezii frumoase